Prin credinta si nadejde--catre dragoste

source: pixabay

,,Precum cineva nu ar putea dintr-o saritura sa ajunga pe varful unui munte, tot astfel omul nu poate, dintr-odata, sa se catere pana in varful virtutilor--dragostea. Ca sa infaptuiasca una ca asta el trebuie sa inceapa de la credinta in Dumnezeu, sa se patrunda de frica lui Dumnezeu, sa aseze in sufletul sau temelia virtutilor--smerenia, sa se insufleteasca de nadejde, cu frica si cu cutremur sa inceapa sa se ingrijeasca de mantuirea lui (Filip. 2, 12) si sa savarseasca in numele lui Dumnezeu faptele dragostei. Toate acestea il vor ajuta sa iubeasca tot mai mult atat pe Dumnezeu, cat si pe aproapele sau, pana ce, in cele din urma, cu ajutorul lui Dumnezeu, el se va umple de desavarsita dragoste catre Creator si catre cei asemenea lui.
Nascuta din credinta, cladita pe frica lui Dumnezeu si pe smerenie, abia in stadiul desavarsirii sale dragostea catre Dumnezeu va invinge frica si se va transforma intr-o curata si neancetata bucurie. Apostolul dragostei, care a cercetat aceasta intru sine insusi, scrie: In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire (I Ioan 4, 18).
Din pricina acestor cuvinte ale iubitului ucenic a lui Hristos, multi s-au poticnit si pana acum se mai poticnesc. Unii socotesc ca, prin atingerea dragostei, frica de Dumnezeu trebuie in chip desavarsit sa dispara din sufletul crestinului.
Ar fi de remaecat ca frica de Dumnezeu, pe nedrept dispretuita de unii, e o mare insusire, intr-atat de mare, incat in aceasta se afla deja o doza apreciabila de fericire, pentru ca cine se teme de Dumnezeu se fereste de pacate. Iar cel ce fuge de pacate, alunga mustrarea constiintei si chinurile ce o insotesc. Iar omul, eliberat de chinuri, este plin de bucurie si de fericire. Prin urmare, psalmistul cu dreptate spune: Fericit barbatul care se teme de Domnul; intru poruncile Lui va voi foarte (Ps. 111, 1). (Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul)